sâmbătă, 25 ianuarie 2014

A șasea zi

   
 A nins azi, a nins puțin ,mi-a fost dor de iernile de altădată, copilăria cred că este perioada care lasă urmele cele mai adânci în viața noastră.Și  iată că îmi amintesc de anii  fără gânduri ,aveam 8-9 ani ,mergeam la  vechea școală din sat ,acum s-a construit alta în centrul satului,unde sunt la rândul meu învățătoare,mă văd pe mine și pe alți colegi de-ai mei prin curte bătându-ne cu bulgări....Și iarna era iarnă,zăpada era albă și multă si parcă mai caldă ca azi....Îmi apăram colegele de colegii mai insistenți,eu fiind zidul de care nu puteau trece,mă luam chiar la harță cu ei și aproape mereu ieșeam învingătoare(fără modestie!).
       Ce dragi ne erau zilele de sâmbăta,noi am mers la școală 6 zile din 7,aduceam toți săniile și schiurile noastre  de acasă și mergeam împreună cu domnii învățători și profesori pe dealurile satului ,la săniuș.
Cum mai răsunau văile de chiotele și de veselia noastră!Cele 3-4 ore cât stăteam să ne dăm treceau mai repede ca gândul și chiar dacă unii dintre noi nu aveam haine atât de groase sau ghete și cizme de calitate(gândiți-vă că aproape toți copiii purtau cizme de cauciuc pentru că erau foarte ieftine!) ,nu simțeam gerul ,plăcerea jocului era stăpâna supremă.Cu obrajii înfocați porneam toți ,care încotro, spre casele noastre ,cu gândul la mâncarea caldă gătită de mama și la următoarea sâmbătă când ne vom reîntoarce pe derdeluș.
       Asta mi-a venit în minte azi în timp ce frământam pâinea și  afară fulguia ușor.Ce vă amintiți voi din iernile copilăriei ?

2 comentarii:

  1. ... wow, de cele mai multe ori trecea de miezul noptii, si noi (20-30 baieti si fete) ne distram de minune la lumina luni fara sa mai tinem cont de frig! fain de tot...!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur,Dani,că te-ai oprit un moment să-ți amintești despre acele nevinovate vremuri ale copilăriei,peste care ,hai să nu lăsăm să se aștearnă uitarea!
    Să fiți iubiți și sănătoși!Un an 2014 cu multe realizări......!

    RăspundețiȘtergere