A cincea zi

         

             Mi-am propus să fiu mai optimistă, realizez că e greu să fac asta în România, când în jurul meu pesimismul e în floare,răutatea și nedreptatea merg mână în mână,dar nu mă las copleșită.Poate că  de vină e  zâmbetul copiilor care ne întâmpină în fiecare dimineață.Sau poate peisajul de o frumusețe aparte al satului meu,Luncasprie.Sau de ce nu, amintirile din copilăria noastră ,dorința de a le oferi elevilor de azi ceea ce
ne-a lipsit nouă.......
            Și totuși , cum aș putea să nu vorbesc despre accidentul aviatic de aici din apropiere,din Munții Apuseni !Nu-mi dă pace gândul că am fi putut face mai mult ,câte vieți trebuie să mai cadă pentru ca autoritățile,culmea ,,aleșii noștri”,să ia măsurile potrivite,să regândească sistemul de sănătate și învățământul ,să le așeze acolo unde le este locul într-o societate democratică?!
            Nu credeți că poporul român are nevoie de oameni sănătoși și educați pentru a trăi cu onoare și demnitate?
            Ce exemplu de sacrificiu și de  dragoste pentru semenii ei a fost studenta Aurelia Ion care la acea oră din zi, făcea voluntariat pentru salvare de vieți și nu  bătea cluburile din oraș ca majoritatea tinerilor de vârsta ei!Coincidență sau nu,parcă o mână nevăzută i-a ales pe ei,cu aceleași inințiale ale numelui și prenumelui A. I.Poate că este un mesaj de reîntoarcere,de reculegere ,începutul și sfârșitul....
Recunoștință și respect pentru ea și pentru pilotul Adrian Iovan!

La noi   în țarină-Luncasprie